Consultanță tehnico-economică

Consultanță tehnico-economică

Arhi Revolution Consultanță

Servicii de consultanță

În compania noastră veți găsi întotdeauna servicii profesionale de consultanță în construcții, astfel că în cel mai scurt timp și cu cele mai mici costuri, proiectul dumneavoastră se va materializa într-o construcție sigură și de calitate. Pentru realizarea oricărui obiectiv, indiferent că vă doriți o construcție nouă sau doriți să extindeți o construcție deja existentă, trebuie să aveți în vedere că aceasta va trece, încă din faza de Studiu de Fezabilitate, prin mai multe procese de evaluare, organizare, planificare și va respecta standardele fundamentale de calitate și termenele și costurile de execuție.

Pentru ca aceste procese și standarde să fie înfăptuite, este nevoie ca fiecare construcție să îndeplinească mai multe cerințe tehnico-economice: arhitectura construcției, rezistența, securitatea la incendiu și siguranța seismică, durabilitatea în timp, confortul acustic și termic, igiena, protecția mediului, siguranța în exploatare și altele.

Serviciul de Consultanță Tehnico-Economică include inclusiv alegerea terenului pe care va fi realizat obiectivul dumneavoastră.

Pentru acest prim pas necesar în realizarea proiectului, colegii noștri vă vor oferi toată susținerea și detaliile necesare pentru a elimina riscul achiziționării unui teren nepotrivit pentru construcția dorită.

De la amplasament până la suprafață și geometria terenului, alegerea acestuia reprezintă un aspect extrem de important pentru investiția dumneavoastră.

Datorită faptului că sunt mai multe criterii importante pe care trebuie să le aveți în vedere, Arhi Revolution vă va ajuta să nu ajungeți în situația în care să pierdeți sau să blocați investiția financiară facută în achiziționarea terenului.

Criterii importante

Vă prezentăm mai jos câteva criterii foarte importante în alegerea terenului potrivit:

01

Geografice

Poziția terenului în raport cu cele 4 puncte cardinale, cu zona seismică sau cu utilitățile hidrologice apropiate.

02

Certificat urbanism

Document informativ ce conține informații referitoare la restricțiile de construire impuse prin studiile de specialitate aprobate în zonă. Aceste studii de specialitate reprezintă valorile pentru POT și CUT, regimul maxim de înălțime, avizele și acordurile de la autoritățile publice sau retragerile față de limitele de proprietate.

03

Căile de acces

Pentru a obține Autorizația de Construire, este obligatoriu ca terenul să aibă un drum de servitute.

04

Rețelele utilitare

Lipsa curentului, apei, gazelor sau canalizării, pot genera dificultăți în obținerea Autorizației de Construire. Totodata acestea implica si costuri suplimentare, ce pot fi evitate daca cele mentionate mai sus sunt prezente pe teren

05

Geologice

Criteriile geologice se referă la nivelul pânzei freatice, stratificația terenului, etc.

06

Indicatori urbanistici

Aceștia vor condiționa amprenta construcției prin POT și suprafața desfășurată suprateran prin CUT. Un PUD (Plan Urbanistic de Detaliu), efectuat de un specialist, vine în ajutorul dumneavoastră pentru a modifica POT sau retragerile față de limitele de proprietate.

CONSULTANȚĂ TEHNICO-ECONOMICĂ

OBȚINEREA AUTORIZAȚIEI DE CONSTRUIRE

Autorizația de Construire este unicul act oficial ce vă oferă dreptul de execuție a unei construcții.

Pentru a intra în posesia unui astfel de act, este nevoie să vă adresați Primăriei pe raza căreia se află terenul pe care se va executa lucrarea.

Arhi Revolution vă oferă consultații, sprijin și sfaturi pentru efectuarea documentelor necesare, cu care veți obține Autorizația de Construire.

Tot la noi veți găsi și detalii cu privire la condițiile de valabilitate a Autorizației, prelungirea acesteia sau cadru legal.

Pentru detalii suplimentare sau întrebări, despre oricare dintre serviciile pe care le oferim, nu ezitați să ne contactați.